ITALIA-INIMA EUROPEI de Rocco Xavi (Milano)

Timpul în peninsulă înseamnă o gură de aer încărcat cu artă și cultură.
Oameni primitori și deschiși la tot pasul, care te îmbie să bei un ristretto și să guști un cannoli.
În Italia se zâmbește mult și se gesticulează aprig.
Biserici, monumente, piețe, clădiri ce transpiră istorie, capodopere artistice și arhitecturale.
Expoziții. Vacarm. Oameni ce mișună între toate acestea precum furnicile. Turiști ce se întrepătrund cu localnici, mai bine aici decât în oricare alt colț al lumii.
Leagănul culturii occidentale, Italia se conturează în satele ei medievale, în orașele ei istorice și în colecțiile de artă de valoare inestimabilă.

Ar fi fost o primăvară ca toate primăverile.
Italia ar fi dansat bătută de soare și de oameni veniți din toate colțurile lumii, dacă nu ar fi sunat alarma.

Virusul a lovit aici parșiv. Fără avertisment. Fără ca cineva să se fi pregatit. Fără tempou sau respiro.
Pe 7 martie n-am mai băut ristretto. Toate micile restaurante și buticuri s-au închis.
S-au tras obloanele peste case și lumea a dispărut parcă cu totul. Străzile au rămas pustii. Unde ieri sute de mii de turiști pozau energic diferitele obiective, astăzi a adus goliciune.
Frenezia s-a transformat în tăcere.
Singurele locuri unde oamenii se agită în dansuri ritmate sunt spitalele.

Acolo unde ieri era pace, astăzi este război.
Un război pe care încă nu îl înțeleg pe deplin.
Un război ca oricare altul: care suge vieți și epuizează.
Un război murdar în care mor deopotrivă nevinovații și ticăloșii.
Un război care lovește mai cu seamă în cei ce sunt fără de apărare. În cei ce își poartă ridurile, emblemă de timp pe chipuri.
Un război care fură mamele copiilor și care nu dă răgaz luării adio de la cei trecuți în neființă.
Un război ce pare că nu se mai termină.

Peste 9000 de suflete s-au stins până acum.
Peste 9000 spun cifrele oficiale.
Și totuși nu sunt cifre.
Sunt tații cuiva, bunicii cuiva, frații și surorile Italiei.
Părinții și copiii Italiei îngenuncheată acum.
Îndoliată acum.
Tăcută acum.
Nimeni nu mai gustă la colț de stradă un cannoli.
Între oftat și lacrimi nu mai e timp.
Astăzi, în fața morții, Italia tace.