Ce am avut si ce am pierdut? de Lazarus Antoanela

Share this post

Ce am avut si ce am pierdut? de Lazarus Antoanela

Eram o devoratoare a filmelor cu apocalipse sau documentare despre virusi, cu fel de fel de alte cataclisme si lumi bantuite de pandemii, insa m-am vindecat! Situatia in care ne aflam acum este parca o regie vie, pe care o traim cu totii, apropiindu-ne de apocalipsa!
Eram bogati, eram importanti, nu aveam timp, timpul era cel mai mare dusman al nostru. A fi slujitor al lui Dumnezeu, inseamna sa te poti ruga, sa ai rabdarea si puterea sa faci o rugaciune. Necuratul te face fie sa fii trandav, lenes, sa nu ai chef sa faci nimic, fie sa treci la polul opus, sa ai dorinta de a stapani materialul, sa fii intr-un continuu stres, ca nu am aia, nu am cealalta si sa doresti mai mult si mai mult!
Nu exista timp pentru rugaciune, nu exista timp pentru familie, nu exista timp pentru copii, nu exista timp pentru parinti.
Era greu sa dam un telefon si sa ne interesam ce fac parintii nostri, era greu sa petrecem zilnic timp cu copiii nostri, din cauza solicitarilor agresive ale programului de servici, sa ne jucam cu ei, sa fim aproape de sufletul lor. Mamele purtatoare de “sarcini”, poarta copilul 9 luni de zile, apoi nasc, insa dupa aceea exista bone! Bonele ii cresc, bonele ii duc la scoala, bonele le pregatesc masa, mamele ”sunt in vacanta”, au si alte “sarcini”! Sigur nu a fost cazul meu, dar cunosc “n” cazuri.
A trebuit sa vina COVID 19 ca sa ne ridice privirea catre Dumnezeu ?
Acum putem si avem timp sa stam cu copiii nostri? Avem timp sa facem o rugaciune? Cine doreste!Altii pot sta si mai mult in virtual. Uite ca parintii sunt departe de noi, nu-i mai putem imbratisa, la fel si prietenii, care alminteri, daca ne invitau sa ne vedem, le replicam: ”nu am timp”!
Totuși, în mod paradoxal, starea asta de urgenţă ne-a degrevat tocmai de urgenţe, si poate constientizam acest câștig, un bonus, dar nu in bani, ci IN TIMP!
Timpul este cel care era cel mai mare dusman, eram mereu plecati, incolo, incoace, soselele erau neincapatoare de goana masinilor, magazinele erau pline de nesabuinta cu care cumparam diverse.
Primii creștini se salutau dorindu-și lucruri esenţiale. Nu-si doreau bani, nu-si doreau fericire, ci, așa cum ura și apostolul Pavel, în toate epistolele sale, ca și Ioan, în cartea Apocalipsei, „Har și pace!” (Apocalipsa 1:4).
Ne-a creat Dumnezeu ca să devenim fiii Lui, prin ascultare, prin folosirea libertăţii pe care ne-a dat-o după voia Lui, după dreptate şi adevăr.
Cine suntem noi ca să zicem: Dar acesta este rău, nu trebuie să-l iubesc. Celălalt, este un mincinos. Ce am eu în comun cu el? Dragostea nu este așa. Dragostea iubește pe toți, așa cum Dumnezeu iubește pe toți, așa cum suntem, în ciuda stării noastre de păcătoșenie. Nu are El motive să nu ne iubească pe noi? Cu toate cestea, El face să răsară soarele și peste cei răi și peste cei buni și plouă și peste cei drepți și peste cei nedrepți.
Ne e dor de biserica, de slujbe ? De ce ? Doar ca sa iesim din casa ?
Hmm, poate dupa aceasta ”apocalipsa”, cu siguranta vom fi mai buni, mai iubitori, mai respectuosi, mai credinciosi! Sau poate nu! Poate ca pe unii nu-i va putea schimba nimic, nici macar aceasta criza. Dar indiscutabil, evenimentul in sine, ne-a pus serios pe ganduri!Ramane de vazut cum vom intelege si ce vom intelege.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *